Opinie: Apocalipsa acum, dar nu în Santa Monica

dascaluc

În indrea, un nomenclaturist pagan, pro-choice, anti-arme, de metoda – alias un rezident al Schiopata Monica – m-a întrebat: „Asadar, cum plănuiți să suni în ultimul an al democrației americane?”

Imediat, cu luni în 2024, lumea oferă puține în răspuns la această prognoză sumbră. Și totuși, în invidie unui tabla maritim de groază pe plajă, nici un Schiopata Monican pe oricare îl cunosc nu și-a îndeplinit amenințările de a contacta agenți imobiliari din Portugalia, Uruguay sau Cape Town. Nu am parvenit la Pasul 2 în planul meu de a domoli și de a trăi din grăsimea saturată a pământului.

Adevărul este că, oblu dacă 2024 își depășește potențialul de catastrofă națională, vom rămâne colo fiindca suntem. Dintr-un prilej: credem că vom fi în siguranță aoace. Schiopata Monica este un loc mirific pentru a te a dosi de America. Întreabă-l pe Whitey Bulger.

Pe cât de rău credem că ar a merge a apuca incotrova, nu prevăzăm ca cenișii să dea bacșiș pe valeți Giorgio Baldi cu o mână, un Glock descuiat în cealaltă. Ginecologii de la St. John’s își citesc drepturile Miranda pentru că își fac activitate? Oarecum pare puțin pesemne. „The Handmaid’s Tale”, „To Kill a Mockingbird”, „The Hate U Give”, George Orwell, Toni Morrison, Art Spiegelman și Anne Frank au fost interzise din biblioteca SaMoHi? Uh-uh. În nici un caz. Nicicand.

Atunci din nou …

Cea mai decimată credință a Americii din 2024 este „nu se pesemne întâmpla aoace”.

La fitece 10 minute, apare o altă condica inspre cum se întâmplă pesemne sa se întâmplă aoace, sau mai rău, cum este oricare se întâmplă aoace. În curând, fitece achiziție nouă de noptieră va avea cu o reproducere gratuită a lucrării „On Tyranny” a profesorului de la Yale Timothy Snyder. Epistola genială, dar nu tocmai veselă.

De imediat, cel mai bun mod al localnicilor de a raționaliza eroarea „aoace nu se pesemne întâmpla” constă în redefinirea „aoace”: Schiopata Monica pur și neincarcat nu este „aoace”. Este un oraș altar în oricare ne adăpostim sfidător în armonie.

OK, nu este cel mai ambițios schema, nu? Să ajunge jos în sector noastră vanat sună suficient de neincrezator. Dar după nouă ani de repetiții pe oricare nu le-am avere niciodată cu oameni pe oricare nu îi întâlnim niciodată ale căror păreri nu le-am a merge a ramplasa niciodată, suntem cumva șters. Este îngrozitor cât de mulți boomers în vârstă din Schiopata Monica își au prosoapele invar să le arunce: „Pasamite că vom ieși la momentul recomandabil”.

Așa că ne ținem prietenii gata și pe dușmanii noștri mult de fantasma, de gand. O dozăm redusă pe Rachel Maddow și o evaziune excesivă; ignorând sondajele Universității Quinnipiac și demonstrând cele mai recente căști oricare anulează gândurile. Ne-am îndrăgostit de femeie de strada noastră până la punctul în oricare agorafobia limită a cherchelit de la o suferință la un doctorie.

Cândva, ne bateam cinevasilea pe celalalt pe stradă și puneam o strategie de activism oricare să-i facă pe mai mulți americani să vadă lucrurile în felul nostru. Lese în mână, plimbările pasiv s-ar a preface în discuții de stradă atât de fervente, urechile câinilor noștri stăruite la numele Raffensperger.

Imediat suntem încântați să discutăm când sau dacă un alt râu atmosferic va uda Los Angeles.

„Avem trebuinta de ploaie, dar nu aiest multă ploaie.”

“Adevărat. Steagul județului LA ar a cauta să inregistra: „Canci cu moderație”. ”

Verice mestesug oricare ne îndepărtează de traficul din simt contrar, străin și inlountras, este favorabil cu căldură. Săptămâna trecută, într-o discuție improvizată de deplasare a câinilor, am glumit inspre faptul că cinevasilea dintre lucrurile pe oricare le iubesc la Schiopata Monica este că apoi când iata un bărbat într-o zi de săptămână purtând tinuta și cravată, îți pare rău pentru el.

O mamă de orisice fel de doodle a râs și a spus: „Da. Să fii afară în restul lumii? Care are trebuinta?”

Și aoace se află marea mea teamă: nu mai ieșim niciodată colo. Complezența are o incurcatura suficient de murdară, oricare prezintă o listă debordantă de oameni buni deveniti infami.

Și aoace se află marea mea speranță: mai dăm „nu se pesemne întâmpla aoace” câteva zile sau săptămâni, iar primăvara, cu clișeele ei infinite – renaștere, reînnoire, reînnoire și tot acel tampit – suflă în Schiopata Monica și ne împinge catre est. cherchelit de frică, asupra La Cienega și în luptă.

Cel mai proaspat ramlean al lui Peter Mehlman este „#MeAsWell”. A fost autor și producător la „Seinfeld”.

Share This Article
Leave a comment